Pielea, cel mai mare organ al corpului, este formată din apă, proteine, grăsimi și minerale și reprezintă prima linie de apărare împotriva factorilor externi.
Pielea, împreună cu părul, unghiile, glandele sebacee și cele sudoripare, face parte din sistemul tegumentar, respectiv învelișul exterior al corpului.
Fiind cel mai mare organ al corpului și având rol de apărare a organismului, pielea oferă protecție împotriva germenilor, reglează temperatura corporală și este responsabilă cu senzațiile cutanate.
Ce este pielea și ce rol îndeplinește pentru organism?
Pielea îndeplinește numeroase funcții diferite. Este cel mai mare organ al corpului și primul care intră în contact cu elementele înconjurătoare. Astfel, acționează ca o barieră, protejând corpul de factori externi, cum ar fi umezeala, frigul și razele ultraviolete, precum și bacteriile, virusurile și substanțele toxice.
Fiecare centimetru de piele este format din aproximativ 19 milioane de celule, 60.000 de melanocite (celule care produc melanina sau pigmentul pielii), 650 de glande sudoripare, 20 de vase de sânge și 1.000 de terminații nervoase, conform American Academy of Dermatology.
În funcție de locul în care se află pe corp și de presiunile la care este supusă, pielea variază ca dimensiune. Grosimea pielii depinde și de vârstă și sex. De regulă, persoanele vârstnice au pielea mai subțire decât tinerii, iar bărbații au, în general, pielea mai groasă decât femeile.
Chiar și în punctul cel mai gros, pe tălpile picioarelor, pielea are o grosime de doar câțiva milimetri, respectiv 1,4 mm. La polul opus, cea mai subțire este pielea de pe pleoape, care are o grosime de doar 0,2 mm.
În funcție de înălțimea și masa corporală a unei persoane, pielea cântărește între 3,5 și 10 kilograme, reprezentând aproximativ 15% din greutatea corpului
Schimbările la nivelul culorii și texturii pielii pot reprezenta un simptom al unei afecțiuni medicale. De pildă, persoanele care au un un număr scăzut al globulelor roșii din sânge (semn al anemiei) pot părea palide, iar cele care au culoarea pielii gălbuie pot suferi de hepatită.
Pe lângă funcția de protecție, pielea joacă un rol important în reglarea temperaturii corpului și îi permite acestuia să simtă diferite senzații, precum căldură, frig, presiune, mâncărime și durere. Unele dintre aceste senzații declanșează un reflex, pentru a evita anumite pericole.
Pielea funcționează, de asemenea, ca un „dispozitiv“ de stocare pentru organism. Stratul cel mai profund al pielii poate stoca apă și grăsimi. Totodată, produce hormoni care sunt importanți pentru întregul organism.
Pielea este esențială și pentru buna funcționare a sistemului imunitar. De fapt, funcționează ca un organ imunitar. În cazul unor răni cutanate, fluxul sangvin crește, pentru a transporta către leziuni substanțe care protejează pielea și o ajută să se vindece mai repede.
Structura pielii
Pielea este formată din trei straturi diferite:
- stratul exterior (epiderma);
- stratul mijlociu (dermul);
- stratul inferior sau subcutanat (hipodermul).
Care este rolul epidermei?
Stratul exterior al pielii, cel care poate fi văzut cu ochiul liber, se numește epidermă și este alcătuit, în mare parte, din celule care produc cheratina, o proteină care se află și în structura unghiilor și a firelor de păr.
Epiderma se reînnoiește constant. Noi celule se formează în straturile inferioare ale epidermei și apar la suprafață în aproximativ patru săptămâni. Această reînnoire constantă servește la înlocuirea celor aproximativ 40.000 de celule care se pierd în fiecare zi. Anual, o persoană pierde circa patru kilograme de celule ale pielii.
Epiderma îndeplinește numeroase funcții, printre care cele mai importante sunt:
- împiedică bacteriile și germenii să pătrundă în organism și îl protejează împotriva factorilor externi (ploaie, raze ultraviolete etc);
- protejează corpul, prin intermediul celulelor Langerhans, care fac parte din sistemul imunitar al organismului și luptă contra infecțiilor;
- oferă culoare pielii, întrucât conține melanină.
Care este rolul dermului?
Sub epidermă, ferm lipită de ea, se află dermul sau stratul mijlociu al pielii, reprezentând 90% din grosimea pielii.
Dermul este alcătuită din numeroase fibre de colagen – proteină de structură – care fac celulele pielii puternice și rezistente. De asemenea, în stratul mijlociu al pielii, se găsește și elastina, care asigură flexibilitatea pielii. Datorită colagenului și elastinei, pielea este hidratată, elastică și fermă.
Dermul conține o rețea de fibre nervoase și vase de sânge foarte mici numite capilare. Nutrienții și oxigenul din sânge trec din capilare în celule. Cealaltă funcție vitală a capilarelor este de a ajuta corpul să aibă o temperatură adecvată.
Tot în derm se află și cele mai multe celule senzoriale. Receptorii nervoși din acest strat al pielii avertizează când un obiect este prea fierbinte pentru a fi atins, de exemplu, prin intermediul durerii resimțite.
Nu în ultimul rând, glandele sebacee din derm ajută la menținerea pielii netede. Totodată, sebumul previne pielea să absoarbă prea multă apă, în timpul înotului, în timpul unei furtuni sau în alte situații diverse.
Care este rolul hipodermului?
Stratul subcutanat este alcătuit, în mare parte, din grăsime și țesut conjunctiv (care conectează straturile pielii de mușchi și oase). Grăsimea acționează ca un amortizor, protejând oasele, mușchii și articulațiile de lovituri sau căzături.
Nervii și vasele de sânge din stratul mijlociu devin mai mari în hipoderm. Aceștia se ramifică pentru a conecta stratul subcutanat cu restul corpului. Vitamina D, un nutrient esențial pentru organism, recunoscută ca fiind și un hormon steroid, este produsă când pielea este expusă la lumina soarelui.
Ce este microbiomul pielii?
Pielea este alcătuită dintr-o multitudine de microorganisme, precum bacterii, ciuperci și virusuri, cele mai multe inofensive. Aceste forme de viață formează microbiomul pielii și reprezintă un factor cheie în menținerea sănătății generale.
Microbiomul pielii are un rol important în combaterea infecțiilor (unele microorganisme acționând ca un antibiotic natural), în sprijinirea sistemului imunitar, în vindecarea rănilor și ținerea sub control a inflamațiilor.
La ce riscuri este supusă pielea?
Pentru că pielea are rol de protecție a organismului împotriva factorilor externi, este constant expusă unor numeroase provocări. Astfel, din cauza elementelor externe, pielea poate avea de suferit, fiind predispusă la numeroase răni și afecțiuni cutanate. De asemenea, stilul de viață poate influența sănătatea pielii.
De la alergii și probleme cauzate de expunerea la soare până la afecțiuni cronice, iată câteva dintre riscurile la care este supusă pielea:
Alergii provocate de diferite substanțe
- Dermatita de contact se numără printre eczemele comune și este o reacție alergică sau iritantă, care se manifestă prin erupții cutanate dureroase sau care provoacă mâncărime.
Pentru a menține puternic și hidratat stratul exterior al pielii, este recomandată folosirea unor produse cosmetice care reduc aderența la piele a agenților iritanți dăunători și cresc capacitatea de apărare a pielii împotriva agresiunii mecanice. Cicaderm Crema Barieră, un produs Ivatherm, izolează, repară și protejează pielea expusă la agresiuni externe (soluții de spălare, uleiuri, produse chimice) și previne apariția dermatitei de contact. Aceasta restabilește integritatea pielii, o calmează și asigură o stare de confort pe termen lung.
Afecțiuni ale pielii
- Acneea este o afecțiune a pielii, care provoacă leziuni, mai ales pe față, frunte, piept, umeri și partea superioară a spatelui. Frecventă la adolescenți, are o patologie complexă și numeroși factori declanșatori. Se manifestă prin apariția de leziuni, papule, pustule și netratată corespunzator poate produce leziuni postacneicie și pete pigmentare.
Gama Ivapur de la Ivatherm este dedicată tenului cu tendință acneică și conține produse special create pentru tratarea acestei probleme cutanate.
- Rozaceea este o afecțiune cronică a pielii care se manifestă prin vase de sânge aparente, papule și pustule în rozaceea avansată și chiar rinofima în stadiul III. Primele semne și simptome sunt înroșirea bărbiei, obrajilor, nasului și frunții. Cauza rozaceei este încă necunoscută, apare mai frecvent după 30 ani și se agravează cu vârsta.
Gama Rosederm de la Ivatherm conține produse cu ingrediente ce au proprietăți antiinflamatoare, ce reduc roșeața, iritația, numărul și mărimea vaselor mici vizibile la suprafața pielii, îmbunătățesc circulația capilară și împiedică apariția altor vase capilare de sange.
- Psoriazisul este o tulburare a sistemului imunitar, care se manifestă, de regulă, prin piele pătată, solzoasă, uscată și cu mâncărime.
Probleme provocate de expunerea la soare
- Cancerul de piele apare în momentul în care celulele pielii se dezvoltă într-o manieră necontrolată. Melanomul, carcinomul bazocelular și carcinomul cu celule scuamoase sunt cele mai frecvente tipuri de cancer.
- Alunițele sunt excrescențe care se formează pe piele. Unele sunt înnăscute, în vreme ce altele apar ca urmare a expunerii la soare și pot fi un simptom al cancerul de piele.
- Petele pigmentare (solare sau de vârstă) sunt cauzate de razele ultraviolete, ca urmare a expunerii excesive la soare, vreme de mai mulți ani, și se dezvoltă pe zonele care sunt cel mai adesea afectate de radiațiile UV, respectiv mâinile și fața.
Produsele din gama Sunlight de la Ivatherm protejează celulele pielii de efectele mutagene ale radiațiilor ultraviolete.
Cicatrici și leziuni
- Vergeturile reprezintă un tip de cicatrici care se dezvoltă atunci când pielea se întinde sau se micșorează rapid. Cel mai frecvent, vergeturile apar pe abdomen, pe sâni, pe șolduri, pe fese, în zona lombară și în partea superioară a brațelor.
Resveratrox V Cremă Antivergeturi previne formarea de noi vergeturi şi reducerea dimensiunii celor deja instalate. Prin refacerea fibrelor de colagen și elastină redă elasticitatea pielii. Are efect restructurant profund şi crește rezistența pielii la distensie.
- Celulita apare atunci când există o acumulare de grăsime sub piele, ceea ce face ca pielea să capete un aspect încrețit, noduros, ca de coajă de portocală.
Resveratrox Forte Cremă anticelulită – are efect intens de reducere a stratului lipidic de pe coapse, fese și abdomen, determină reducerea semnificativă a aspectului de coajă de portocală și remodelarea siluetei. În urma utilizării, pielea devine netedă, fermă și elastică.
Metode de protecție a pielii
Odată cu înaintarea în vârstă, producția de colagen și elastină scade. Din acest motiv, stratul mijlociu al pielii (dermul) devine mai subțire, iar riscul de apariție a ridurilor și petelor pigmentare este mai mare.
Procesul de îmbătrânire a pielii este unul natural, însă există câțiva factori, precum razele ultraviolete, alimentația nesănătoasă, stresul și o rutină de îngrijire nepotrivită, care pot accelera acest proces. Pielea este oglinda întregului organism și a stării lui de sănătate.
Pentru a proteja pielea de acțiunea factorilor externi, sunt recomandate câteva măsuri simple:
- Folosirea produselor cu factor de protecție solară în fiecare zi;
- Evitarea expunerii la soare în orele de vârf (în intervalul orar 10.00-16.00);
- Reducerea nivelului de stres, întrucât acesta poate agrava anumite afecțiuni ale pielii;
- Crearea unei rutine de odihnă (specialiștii recomandă între 7 și 9 ore de somn în fiecare noapte);
- Realizarea controalelor periodice, pentru a verifica dacă sunt schimbări la nivel cutanat (schimbarea formei și culorii unei alunițe poate fi un semn al cancerului de piele);
- Renunțarea la vicii (fumatul și alcoolul contribuie la îmbătrânirea prematură a pielii).
Pielea joacă un rol vital în protejarea organismului de virusuri, bacterii și elemente din mediul înconjurător. De asemenea, menține corpul la o temperatură confortabilă și asigură simțul tactil. Însă, cu toate că funcția sa de bază este de apărare, pielea are, la rândul său, nevoie de protecție. Drept urmare, un stil de viață sănătos și o rutină eficientă de îngrijire sunt necesare pentru menținerea sănătății cutanate.
Resurse:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK279255/#
https://my.clevelandclinic.org/health/articles/10978-skin
https://www.lifehack.org/articles/lifestyle/50-facts-you-should-know-about-skin.html#
https://www.everydayhealth.com/news/10-amazing-facts-about-skin/
https://www.webmd.com/skin-problems-and-treatments/skin-microbiome
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3535073/
https://microbiomejournal.biomedcentral.com/articles/10.1186/s40168-021-01062-5